Dumitru Alaiba a evitat o dezbatere pe tema patentelor. Ministrul Economiei a anunțat că a fost invitat la Radio Moldova la o emisiune despre patente, însă a aflat că va mai fi un invitat, reprezentant al unui partid și a refuzat participarea. Alaiba mai spune că nu ar vrea să politizeze acest subiect pentru că,  deja, mai multe partide încearcă să tensioneze această discuție, băgând manipulări și dezinformare.  

„Azi la ora 10:00 trebuia să fiu la Radio Moldova, să discutăm despre patentă. Din păcate nu voi fi prezent. În ultimul moment, azi dimineața, s-a elucidat că la discuție este invitat și un reprezentant al unui partid politic. Nu vreau să politizăm acest subiect. E vorba de viața oamenilor, nu de voturi și ratinguri. Oamenii ne ascultă ca să înțeleagă cum vor lucra după această reformă. Oamenii nu vor să audă certuri și strigăte. Deja am văzut patru partide care încearcă să tensioneze această discuție, băgând manipulări și dezinformare.

Ulterior, Alaiba a mai scris că „îl preocupă soarta acestor peste 4.000 de persoane. Îi tratăm cu respect și îi sprijinim să devină independenți în activitatea lor, să beneficieze de un regim fiscal simplificat și să-și continue afacerile mici.”

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE