Ministerul Sănătății va trebui să inițieze un șir de controale privind asigurarea sănătății publice, nutriționale, precum și siguranța produselor alimentare. În acest sens, premierul Vlad Filat a semnat o dispoziție privind respectarea normelor de alimentaţie în instituțiile școlare, universitare și medico-sanitare.
Potrivit dispoziției, Ministerului Sănătății va iniția verificărilor corespunzătoare la instituțiile preșcolare, școlare, universitare, instituțiile medico-sanitare publice și cele de menire socială în vederea respectării normelor de alimentare și condițiilor sanitaro-igienice în procesul pregătirii bucatelor, precum și depistării și neadmiterii prezenței în stocurile instituțiilor respective a produselor alimentare necalitative sau cu termen de valabilitate expirat.
Pentru realizarea acestor obiective se acordă un termen de 10 zile calendaristice. De asemenea, Premierul a solicitat să se monitorizeze îndeplinirea acestor obiective în scopul prevenirii apariției de produse necalitative în instituțiile menționate.
Menționăm, că dispoziția vine după ce în presă au apărut mai multe reportaje în care se elucida subiectul alimentației micuților din grădinițe. Astfel, în unele din grădinițele din R.Moldova au fost depistate produse alterate folosite la prepararea bucatelor copiilor, iar anul trecut, în urma unor verificări, în bucătăria unei grădinițe s-a depistat carne de cal, care este interzisă folosită celor mici.