Ministrul Apărării a subliniat că alocaţiile statului pentru apărare au fost modeste în anii precedenţi, iar bugetul Ministerului Apărării a constituit 0,38 % - 0,4 % din PIB. Vitalie Marinuţa a menţionat că deşi Armata Naţională dispune de capacitatea să dezvolte capabilităţile necesare pentru participarea la operaţiuni de menţinere a păcii, lipsa alocaţiilor în acest domeniu au diminuat şansele de participare în operaţii internaţionale.
Totodată, finanţarea sub nivel a Armatei Naţionale, a pus în dificultate realizarea obiectivului privind profesionalizarea graduală a Armatei Naţionale. Vitalie Marinuţa a remarcat că austeritatea financiară a influenţat negativ încadrarea în Armata Naţională a specialiştilor calificaţi din sectorul civil şi eliberarea din iniţiativă proprie a militarilor Armatei Naţionale, din categoria soldaţi şi sergenţi.
„Motivul principal în scăderea atractivităţii şi motivaţiei pentru serviciul militar pe contract, rezidă în anularea obligativităţii statului cu privire la asigurarea cu spaţiu locativ a militarilor. Motivarea cadrelor militare a fost afectată inclusiv de suspendarea plăţilor pentru închirierea spaţiului locativ, îngheţarea creşterii salariale pînă în anul 2013, precum şi de alte plăţi compensatorii de care aceştia beneficiau la încadrarea în serviciul militar”, a subliniat ministrul Marinuţa.
Ministrul Apărării a solicitat sprijinul comisiei pentru operarea unor modificări legislative care să permită Ministerului Apărării să gestioneze fondurile obţinute din comercializarea unor active din patrimoniul militar. Ministrul Apărării a specificat că modificările în legislaţie vor permite Ministerului Apărării să iniţieze un program complex de construcţie a spaţiului locativ pentru subofiţerii şi ofiţerii Armatei Naţionale.
Vitalie Marinuţa a adăugat că în lipsa resurselor bugetare adecvate, fondurile obţinute de ministerul Apărării vor permite inclusiv procurarea sau modernizarea tehnicii şi armamentului, precum şi dezvoltarea infrastructurii militare în garnizoanele Chişinău, Bălţi, Ungheni şi Cahul. Totodată, ministrul Apărării a solicitat Comisiei parlamentare pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică, susţinerea legislativă cu privire la aprobarea Strategiei Securităţii Naţionale şi Strategiei Militare Naţionale.
Preşedintele Comisiei parlamentare pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică, Alexandru Stoianoglo, a afirmat că problemele abordate vor fi analizate minuţios, iar concluziile finale vor fi reflectate într-un document complex de măsuri pentru redresarea situaţiei în Armata Naţională şi impulsionarea procesului de reformă militară.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE