Ploile cu grindină au prejudiciat culturile agricole din mai multe localități din țară. Astfel, în raionul Edineț, în orașul Cupcini, satele Oneşti, Zăbriceni şi Alexeevca, unde au fost compromise 565 ha soia, 502 ha floarea soarelui, 480 ha de grîu, 170 ha porumb, 170 ha orz, 144 ha livezi, 68 ha rapiţă, 40 ha sfeclă de zahăr şi 2 ha ceapă.
Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, ploile cu grindină din noaptea trecută şi de ieri, au afectat cinci localităţi și din alte trei raioane. Astfel, în satele în satele Cietu şi Chioselia, raionul Cantemir, afectate au fost 344 ha porumb, 266 ha vii şi 76 ha livezi, iar în Moscovei şi Chioselia Mare, raionul Cahul, au fost compromise 41 ha de vii şi livezi. În satul Congaz, UTA Găgăuzia, grindina a prejudiciat 60 ha de floarea soarelui şi 55 ha de orz. Au fost smulse foi de ardezie de pe acoperişul a trei case de locuit din oraşul Corneşti, raionul Ungheni.
Comisiile pentru situaţii excepţionale locale, urmează să estimeze pagubele, precum şi suprafeţele afectate.