Liderul PL, Mihai Ghimpu, susține că R. Moldova nu poate exista ca stat fără o umbrelă precum e NATO, dar aderarea Republicii Moldova la NATO nu este un obiectiv imediat, ci unul de viitor. Despre acestea a anunțat liberalul în cadrul unui interviu acordat postului Radio Europa Liberă, anunță Politik.md.

Potrivit sursei, Gimpu afirmă că mai devreme sau mai târziu acest subiect va deveni actual pentru Republica Moldova. „NATO este o organizație care susține promovarea valorilor democratice, îi ajută pe cei care își doresc libertate și securitate după ce au obținut libertatea. Toți cei care au aderat la UE în ultima perioadă, după perestroika lui Gorbaciov ca să tragem linia să știe lumea că de aici s-a pornit lupta pentru democrație, toate aceste țări au trecut prin NATO și apoi UE. Când va veni ziua să ne accepte pe noi în Uniunea Europeană, nu știm care vor fi atunci condițiile Europei. Astăzi avem alte condiții, reforme, lupta împotriva corupției”, a declarat liderul PL.
 
Referindu-se la acțiunile ce pot avea loc după alegerile parlamentare viitoare, liberalul susține că nu este exclus ca partidele de stânga și funcționarii, care au fost eliberați din funcții pentru că ar fi corupți s-ar putea alia.  
 
„Acest lucru se întâmplă în fiecare stat când vii să faci ordine. Tocmai asta mă întristează și mă pune la modul serios pe gânduri și pe mine și cred că același lucru se întâmplă și cu colegii mei. Dacă peste doi ani de zile se schimbă puterea și vine la noi o putere de stânga pro-rusă, înseamnă că degeaba am depus efortul acesta împreună cu cetățenii care au votat în 2009 și 2010 pentru schimbare”, mai spune Mihai Ghimpu.

Menționăm, că Mihai Ghimpu se află în perioada 11-13 noiembrie, într-o vizită oficială la Adunarea Parlamentară NATO, unde vor avea loc reuniunile grupurilor politice şi reuniunile celor 5 comisii de specialitate ale Adunării Parlamentare NATO, care vor dezbate un şir de rapoarte pe teme de securitate şi apărare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE