Regele muzicii pop Michael Jackson, care a cunoscut consacrarea încă din copilărie și a marcat pentru zeci de ani lumea dansului cu ritmul său a murit joi, 25 iunie, după amiază la ora 14. 26, (ora locală) la vârsta de 50 de ani, după ce a suferit un stop cardiac, informează presa internaţională.
"Pop starul Michael Jackson a murit după ce a fost adus la spital în comă profundă, au declarat pentru LA Times surse municipale și din cadrul forțelor de ordine", anunță cotidianul californian în pagina de internet.
Potrivit site-ului TMZ, Jackson suferise un stop cardiac în casa sa din Holmby Hills, Los Angeles, în urma căruia a fost dus cu ambulanţa la Centrul Medical UCLA din Los Angeles. Însă cântăreţul nu şi-a recăpătat pulsul, în ciuda eforturilor medicilor.
Jackson avea programat un turneu de revenire care cuprindea 50 de concerte ce urmau să fie susţinute la O2 Arena din Londra, începând cu 12 iulie anul acesta şi până în martie anul viitor. Toate biletele pentru show-urile sale se epuizaseră în doar câteva ore după punerea acestora în vânzare.
Michael Jackson este unul dintre artiştii cu cele mai mari vânzări de discuri din toate timpurile. El şi-a început cariera muzicală împreună cu fraţii săi, în trupa Jackson 5, promovată de celebra casă de discuri Motown, după care s-a lansat într-o strălucită carieră solo.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE