,,Nu e prima dată când am devenit ținta unei justiții regizate și dirijate politic. În ultimii ani au fost multe atacuri și am trecut prin diferite campanii de calomniere și de acuzații nefondate”, este reacția fostului președinte al țării, Igor Dodon la perchezițiile de marți, 24 mai.
Fostul președinte a venit cu un mesaj lung pe rețelele de socializare despre ceea ce i se întâmplă, asta după ce ieri nu a fost lăsat de procurori să vorbească cu presa.
,,Totuși, niciodată nu s-a procedat într-un mod atât de vădit denigrator ca azi, când anchetatorii au organizat scurgeri selective ale unor imagini sau pur și simplu au manipulat abil cu diferite date, cu scopul de a crea anumite reacții negative la public. Îmi pare rău că s-a procedat în așa mod. Până și în politică trebuie să existe omenie și e grav dacă această omenie a fost sacrificată de dragul unor răfuieli personale cu un lider al opoziției”, spune Igor Dodon.
Dodon dă asigurări că pentru fiecare element care prezintă interesul procurorilor el a explicat și dat justificările necesare, pentru a înlătura orice suspiciune sau bănuială de corupție și ilegalitate.
,,Acesta e un dosar politic cusut cu ață galbenă. Și sunt sigur că o judecată corectă și necontrolată politic îmi va da dreptate. Eu înțeleg foarte bine graba cu care guvernarea a decis să mă ancheteze și să mă rețină. Eu nu mă voi lega de simbolismul acestei zile, ci voi privi lucrurile într-un context mai larg. Maia Sandu și PAS nu pot deloc gestiona situația economică și socială din țară. Asta o înțelege toată lumea, chiar și cei din PAS”, mai sune fostul președinte.
Dodon acuză guvernarea de intentarea acestui dosar și spune că oamenii sunt gata să iasă masiv la proteste, în primul rând din cauza scumpirilor și situației degradante care este în țară.
,,Totodată, cetățenii se arată tot mai indignați de aceste crize în lanț, ei nu vor ca Moldova să fie parte a conflictului militar și sunt gata să iasă la proteste masive, pentru a cere încetarea acestor „vremuri nebune” și pentru a cere revenirea la normalitate. În aceste condiții, aflată în impas, guvernarea a procedat așa cum proceda regimul lui Plahotniuc – a identificat principala forță a opoziției, principalul lider cu credibilitate politică și au lovit cu toată forța, prin abuz al justiției, prin hărțuire, prin plasare în arest și prin denigrare mediatică. Guvernarea îl înlătură pe cel de care se teme. Dar voi credeți oare că oamenii nu își dau seama că vreți să lăsați țara fără opoziție, ca într-o dictatură? Voi credeți că oamenii nu își dau seama că tot acest show cu mascați s-a făcut și cu scopul de a distrage atenția cetățenilor de la criza în agricultură, de la prețuri și tarifuri înalte, de la sărăcie și de la incompetența și iresponsabilitatea guvernării PAS?”, mai spune fostul lider al PSRM.
Dodon a continuat menționând că: ,,Și eu sunt sigur că toți colegii mei din Partidul Socialiștilor vor ști să fie alături de cerințele și de revolta cetățenilor. Cu fermitate și cu determinare politică, noi am scăpat de regimul lui Plahotniuc, care a capturat statul. Tot prin poziție fermă și prin curaj vom pune la respect și vom înlătura, dacă trebuie, regimul PAS, care distruge țara.
Eu aici voi rezista. Voi, stimați colegi, rezistați acolo unde sunteți, la libertate, și demonstrați că sunteți cea mai importantă forță politică din interiorul țării”.
Dodon a precizat că mesajul a fost transmis prin intermediul avocaților săi.