”Guvernarea ne impune pe gât homosexualitatea. Guvernul Filat urzește readucerea acestei legi în Parlament, astfel încât, până în octombrie aceasta să fie votată. Suntem indignați de faptul că au trecut două luni de când premierul a promis să rezolve situația, nu s-a întâmplat nimic”, a declarat Ghenadie Văluță.
Potrivit reprezentanților Asociației, ministrul Justiției, Oleg Efrim, a trecut recent pe la Mitropolie și i-a spus mitropolitului Vladimir că nu are sens ca biserica să protesteze, pentru că aceste două legi vor fi adoptate.
De cealaltă parte, mitropolitul a menționat că ”integrarea în UE ne interesează atât timp cât nu ne afectează credința și valorile noastre spirituale”. ”Cerem ca, de dragul granturilor europene, să nu ni se impună legi anitimorale, antistatele, anticreștine, care ar însemna o violare a voinței propriului popor”, spun membrii Asociației.
Aceștia au declarat că nu sunt atât împotriva legii antidiscriminare, cât a sintagmei homosexualitate, luând drept exemplu Polonia și Grecia, care au scăpat de aceste sintagme.
În context, Alianța Asociațiilor Ortodoxe amenință că vor picheta catedrala în zile de sărbători și nu vor permite guvernanților să intre în biserică să aprindă lumânări și să sărute icoane. De asemenea, aceștia amenință cu organizarea protestelor la nivel național.
”Nu ispitiți propriul popor, ca să nu dați de dracul”, au transmis guvernării membrii Alianței, care mai consideră că promovarea acestor legi va fi începutul sfârștitului acestei guvernări.
De menționat că la 25 mai, curent, în cadrul întâlnirii premierului Vlad Filat cu reprezentanții Sinodului bisericesc, acesta a promis că va crea o comisie mixtă cu reprezentanţii Bisericii dar şi cu alţi reprezentanţi pentru a ajusta legea cultelor ca să fie adecvată situaţiei din R. Moldova. Atunci, Mitropolitul Vladimir i-a recomandat premierului să ia cel puţin exemplul României, unde înregistrarea unui cult este precedată de mai multe luni de dezbateri.
Reprezentanţii Mitropoliei şi premierul au convenit să revină la aceste discuţii după alegerile locale generale din 5 iunie.