Comisia juridică, numiri și imunități va propune Parlamentului un proiect de lege care prevede obligativitatea medierii în anumite litigii civile, de familie și de muncă, cu scopul de a reduce volumul de muncă al instanțelor și de a promova soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor.

Potrivit proiectului, părțile vor fi obligate să participe la cel puțin o ședință de mediere înainte de a putea iniția un proces în instanță. La această ședință se va decide dacă litigiul poate fi soluționat prin mediere sau va continua în instanță. Pentru participare, părțile vor achita o taxă de 10 % din salariul minim pe țară, adică 550 de lei, cu excepția celor implicați în litigii de muncă.

Măsura se va aplica pentru litigii civile cu o valoare de până la 805 000 de lei, precum și pentru conflicte de familie privind drepturile părintești, domiciliul și întreținerea copiilor. Vor fi exceptate cazurile de violență în familie și divorțuri.

Proiectul mai prevede reducerea cu 25 % a taxei de stat dacă părțile au încercat medierea înainte de a depune cererea în judecată. De asemenea, se propune crearea Uniunii Mediatorilor, care va coordona activitatea profesiei la nivel național.

După adoptare, legea va intra în vigoare la 6 luni de la publicare, însă obligativitatea medierii în litigii de muncă și familie se va aplica după 12 luni, iar în cele civile – după 24 de luni.

Proiectul a fost elaborat de Ministerul Justiției, în colaborare cu Consiliul de mediere, și transpune o directivă a Uniunii Europene. În 2024, în Republica Moldova au fost înregistrate 2 600 de solicitări de mediere, cu o rată de succes de 98,9 %.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE