Autoritățile comunei Morozeni, inclusiv a satului Breanova, raionul Orhei vor fi nevoite să restituie circa 145 mii lei cheltuiţi din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională (FNDR) pentru construcţia şi amenajarea platformelor pentru deşeuri, dacă locuitorii satului Breanova vor continua să se împotrivească construcţiei poligonului, iar primăria comunei Morozeni nu își va îndeplini obligațiunile asumate conform contractului de parteneriat în cadrul proiectului. Primăria nominalizată riscă să fie exclusă din proiect, iar banii să fie restituiți în FNDR.

Săptămâna trecută mai mulți locuitori ai satului Breanova au protestat  împotriva construcției poligonului pentru colectarea centralizată a deșeurilor, astfel, punînd în pericol finalizarea proiectului.
 
În scopul, aplanării conflictului iscat între locuitorii satului Breanova şi ceilalţi beneficiari ai proiectului „Construcția platformelor pentru depozitarea deșeurilor solide", (primăriile Selişte, Isacova, Neculăieuca, Morozeni, Puţintei şi Ghetlova (raionul Orhei); Săseni (raionul Călăraşi); Codreanca (raionul Străşeni), una din opțiuni ar fi excluderea primăriei comunei Morozeni din proiect și restituirea banilor în FNDR.
 
În acest sens, ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Marcel Răducan a convocat ieri seara, la minister, o şedinţă de lucru cu primarii localităţilor nominalizate. Ministrul a specificat că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC) are menirea să valorifice cu succes banii din FNDR şi să implimenteze eficient proiectele de dezvoltare regională, pentru a ridica nivelul de trai al populaţiei şi a oferi posibilităţi egale de dezvoltare localităţilor din regiuni. „Asemenea incidente constituie un impediment serios în atingerea obiectivelor dezvoltării regionale, astfel că, Autorităţile Publice Locale sunt responsabile de informarea şi conştientizarea populaţiei în implementarea proiectelor regionale, inclusiv crearea oportunităţilor de dezvoltare a localităţii şi îmbunătăţirea nivelului de trai al concetăţenilor din regiuni”, a menționat Răducan.
 
Primarul satului Neculăieuca, Dumitru Croitoru a explicat că pentru construcţia acestui poligon de colectare a deşeurilor a fost repartizată o suprafaţă de teren de 5 ha din patrimoniul primăriei Neculăieuca, ce este situat la o distanţă de circa 1,5 km de satul Breanova. Acesta a mai adăugat că chiar la intrarea în satul Breanova există o gunoişte neautorizată, iar în procesul de conştientizare a populaţiei s-a explicat importanţa amenajării unei gunoişti în regiune, precum şi s-a demonstrat că teritoriul unde se construieşte acest poligon nu aparţine satului Breanova.
 
În cadrul discuţiilor oficialii MDRC au prezentat toate opţiunile acestui proiect: extinderea poligonului din Orhei; informarea repetată a populaţiei, amenajarea unei fîşii forestiere lîngă poligon, precum şi excluderea din proiect a comunei Morozeni, inclusiv a satului Breanova.
 
Totodată, aleşii poporului au convenit să organizeze sîmbătă, 29 septembrie 2012, în satul Breanova, începînd cu ora 9 .00 o masă rotundă la care să participe primarii celor 9 localităţi implicate în proiect şi grupul de iniţiativă din s. Breanova pentru a le prezenta opţiunile identificate şi  a decide soarta localităţii în cadrul proiectului.
 
Amintim,  obiectivul general al proiectului regional este realizarea unui sistem eficient de gestionare a deşeurilor menajere solide (DMS) în 20 de localităţi din 3 raioane: Orhei, Străşeni şi Călăraşi, iar beneficiari finali sunt 25.000 locuitori, 68 agenţi economici, 107 instituţii publice. Mijloacele financiare alocate din FNDR în anul 2012, pentru implementarea eficientă a proiectului constituie circa 8 mln lei. Costul total al proiectului fiind de 17, 9 mln lei. Proiectul a demarat în anul 2011 și urmează a fi finalizat pînă la finele anului curent.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE