Statele membre UE au aprobat în noaptea de marţi spre miercuri planul Comisiei Europene de a reduce la zero emisiile de CO2 la maşinile noi începând din 2035, impunând astfel motoare 100% electrice.
Această propunere, anunţată de executivul european în iulie 2021, va însemna încetarea de facto a vânzărilor de vehicule pe benzină şi diesel în UE începând cu 2035. Măsura trebuie să contribuie la atingerea obiectivelor climatice, în special neutralitatea carbonului până în 2050.
La solicitarea câtorva ţări, printre care Germania şi Italia, cei 27 au convenit totuşi să ia în considerare o posibilă undă verde în viitor pentru tehnologii alternative, cum ar fi combustibilii sintetici sau motoarele hibride reîncărcabile, dacă acestea fac posibilă atingerea obiectivului de eliminare completă a emisiilor de gaze cu efect de seră la vehicule.
Miniştrii mediului din statele membre UE, reuniţi la Luxemburg, au aprobat, de asemenea, o prelungire cu cinci ani a scutirii de obligaţii în materie de CO2 acordate producătorilor de nişă sau celor care produc mai puţin de 10.000 de vehicule pe an, până la sfârşitul anului 2035. Această clauză, denumită uneori "amendamentul Ferrari", vizează în special mărcile de lux, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Aceste măsuri urmează să fie acum negociate cu europarlamentarii care şi-au stabilit, de asemenea, luna aceasta poziţia faţă de propunerea Comisiei Europene.
"Aceasta constitue o mare provocare pentru industria noastră de automobile", a recunoscut ministrul francez pentru tranziţie ecologică, Agnes Pannier-Runacher, care a prezidat întâlnirea de marţi. Ea a spus însă că reprezintă o necesitate în faţa concurenţei din partea Chinei şi a SUA, care au pariat în mare măsură pe vehiculele electrice, văzute ca viitor al industriei de automobile. Aceste decizii vor "permite o tranziţie planificată şi însoţită", a adăugat ministrul.