Astăzi s-a desfășurat primul Consiliu Politic Național (CPN) al PAS din acest an.
„Deputați, miniștri și membri PAS au trecut în revistă domeniile prioritare și anume: integrarea europeană și armonizarea legislației naționale la cea a blocului european, reforma justiției, apărarea și securitatea națională, îmbunătățirea serviciilor de asistență socială, în special la nivel regional, programe de ajutor pentru domeniul de afaceri. Continuăm munca, alături de cetățeni, pentru proiectul nostru comun - aderarea la UE.”, se arată în comunicatul emis de PAS.
La întrunire a participat președintele Maia Sandu, președintel Parlamentului, Igor Grosu, premierul Dorin Recean și ex-premierul Natalia Gavrilița.
„Azi, la Consiliul Politic Național am discutat cum putem livra mai bine și mai repede rezultate bune pentru oameni și pentru țară în contextul actual”, a scris ex-premierul Natalia Gavrilița, care este și prim-vicepreședinte PAS.
Și fostul vicepremier Andrei Spînu a scris că „ne-am făcut planurile pentru 2023. Avem câteva obiective clare:
-să păstrăm pacea și securitatea cetățenilor;
-să relansăm economia;
-să asigurăm integrarea europeană a țării noastre;
-să câștigăm alegerile locale din toamna anului 2023;”
Chiar dacă, la începutul mandatului de președinte, Maia Sandu se distanțase de partidul de guvernământ, în ultima perioadă, ea s-a văzut atașată de formațiunea PAS deși legea nu-i permite. Sandu a fost văzută la mai multe ședințe PAS, de această dată la Consiliul Politic Național, după ce anterior participase la o ședință cu seniorii partidului. Nu se cunoaște despre ce a vorbit Președintele Maia Sandu, dar după ultima ședință a Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană, șeful statului a dat un termen Guvernului ca până la sfârșitul lunii martie, toate restanțele legat de angajamentele noastre față de UE, să fie înlăturate. O misiune aproape imposibilă pentru guvernul Recean care are de recuperat restanțe sistemice în domeniul justiției, combaterii corupției, achizițiilor publice, concurenței neloiale controlul financiar, politicilor regionale și de mediu și schimbările climatice.
La ședința CPN al PAS, a fost și premierul Dorin Recean, care nu este membru formațiunii, dar care anterior și-a exprimat dorința de a deveni membru PAS. Conform tradițiilor europene și a modelelor politice continentale, șeful partidului este, de obicei, și șeful guvernului, o cutumă care se respectă atât pentru Partidul Popular European cât și pentru Partidele socialiste europene, cele care dețin majoritatea politică în Parlamentul European.
„ Aș fi onorat să am o invitație”, a spus, recent, premierul Recean la Televiziunea publică. Potrivit lui, dacă PAS l-ar invita să fie membru „nu ar spune nu”.
„Ceea ce este important este Guvernul să livreze, asta este cel mai important. Că îl numiți tehnocrat, că îl numiți politic, este important el să livreze, atât”, menționa Recean.
Desigur, subiectul care atrage atenție opiniei publice este dacă PAS va avea sau nu un candidat la primăria Capitalei. Unul din obiectivele formațiunii este să câștige alegerile locale din toamna anului 2023. Nu se știe dacă subiectul unui, posibil, candidat pentru primarul de Chișinău a fost discutat sau nu la ședința CPN, iar lipsa unui concurent puternic pentru actualul primar dar și refuzul unor membri de partid de a candida la Chișinău denotă o stare de incertitidine pentru partidul de guvernământ.