Discrepanța dintre averile declarate de liderii Blocului ACUM, Andrei NĂstase și Maia Sandu, este considerabilă.
Astfel, Maia Sandu a declarat că a avut, în 2018, un venit de 500 de roni în urma unei activități didactice, precum și 538,82 dolari drept dobândă de la Bank-Fund Staff federal Credit Union. De asemenea, ea susține că deține un apartament dobândit în 2003, are o suprafață de 74,5 metri pătrați și valorează 440 114 lei. Maia Sandu conduce un automobil de model Toyota RAV-4 fabricat în 2007, obținut în 2012, care valorează 170 000 de lei.
Președinta PAS mai deține și un cont bancar la Bank-Fund Staff federal Credit Union, valoarea căruia este de 38 223,30 dolari.
VEZI DECLARAȚIA DE AVERE a MAIEI SANDU AICI
Pe de altă parte. Andrei Năstase, liderul Partidului Platforma DA declară la Comisia Electorală Centrală că a primit anul trecut, în baza contractului de muncă, 67 828 de euro de la o companie germană, însă nu a indicat și numele acesteia. Familia Năstase a mai primit 14 040 de euro, sub formă de indemnizație pentru copii.
Liderul Platformei DA susține că deține nouă terenuri, însă a indicat valoarea doar pentru două dintre acestea. Pe lângă cele nouă terenuri, Năstase deține alte 11 terenuri pe care s-ar afla clădiri și construcții. Doar în șase cazuri din 11 politicianul a publicat valoarea lor.
Andrei Năstase conduce un automobil Mercedes S350, valoarea cdăruia este de circa 35 000 de euro. Pe lângă Mercedes, în declarația de avere a lui Năstase mai este și un Nissan Maxima cu o valoare de 10 000 de euro.
Mrenționăm că declarația de avere a lui Andrei Năstase nu poate fi găsită pe site-ul Autorității Naționale de Intergitate. Termenul de depunere a acestora a expirat la 31 martie curent.


