La alegerile prezidențiale din 20 octombrie, CEC va reduce numărul secțiilor de votare pentru cetățenii moldoveni din regiunea transnistreană, spune Pavel Postică, vicepreședintele CEC notează infotag.md
Potrivit lui, atunci când decide asupra numărului de secții de votare care urmează să fie deschise, CEC se ghidează întotdeauna după tendința de vot din ultimele trei alegeri.
„În cazul secțiilor de votare pentru votarea locuitorilor din stânga Nistrului, constatăm că numărul alegătorilor este în descreștere, de aceea numărul acestor secții de votare va fi redus la viitoarele alegeri prezidențiale. Vom găsi un compromis pe această temă. Experiența ultimelor alegeri arată că au existat secții de votare pentru locuitorii Transnistriei, unde au votat puțin peste 10 persoane”, a spus Postică.
Pavel Postică a subliniat că autoritățile trebuie să acorde atenție nu doar dreptului legal al cetățenilor moldoveni de a vota în regiunea transnistreană, ci și dreptului acestora de a fi informați suficient și obiectiv.