Dosarele care documentează activitatea diplomatică și instituțională a Republicii Moldova în perioada sovietică au fost transferate din gestiunea Ministerului Afacerilor Externe către Agenția Națională a Arhivelor. În condițiile în care arhivele din Rusia și Ucraina sunt închise din cauza războiului, aceste documente oferă o înțelegere mai bună a trecutului și prezentului Republicii Moldova, a menționat directorul Agenției Naționale a Arhivelor, Igor Cașu, care a participat la transferul dosarelor, notează IPN.
În condițiile în care Republica Sovietică Socialistă Moldovenească avea, formal, un minister de externe, din 1944, în arhiva MAE sunt în prezent rapoarte despre politica externă sovietică, a notat Igor Cașu într-o postare pe Facebook.
„Este vorba de un set de documente de câteva zeci de dosare, dar extrem de valoros, care ne va permite să înțelegem mai bine resorturile intime ale politicii externe sovietice după al Doilea Război Mondial până la prăbușirea obștească a imperiului sovietic în 1991. Aceste documente vor fi solicitate atât de cercetători din Republica Moldova, România, din Occident și din alte state”, a spus directorul Agenției Naționale a Arhivelor.
Vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, a subliniat că „păstrarea memoriei instituționale este esențială” pentru a pătrunde în aspectele istorice și diplomatice. „Prin acest gest, reafirmăm angajamentul de a proteja și valorifica documentele care vorbesc despre trecutul nostru și contribuie la consolidarea identității noastre,” a declarat demnitarul, citat într-un comunicat de presă al MAE.
În total au fost transferate 43 de dosare arhivistice din perioada 1955–1991.