Parlamentul a decis miercuri să organizeze pe 23 octombrie alegerea preşedintelui Republicii Moldova. Candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) la această funcţie, Marian Lupu declară că atitudinea şi poziţia sa faţă de mai multe chestiuni corespunde în mare parte cu cea a Partidului Comuniştilor, astfel că nu vede motive de a nu fi sprijinit. În acelaşi timp, Mark Tkaciuk spune că participarea la alegerea preşedintelui ar însemna distrugerea PCRM.
Solicitat să comenteze şansele de a fi susţinut şi de comunişti, Marian Lupu a declarat că prin maniera de a fi prin acele priorităţi ideologice, de politică internă şi externă a ţării, crede că a dat dovadă şi anterior, dar şi pentru viitor că există foarte multe tangenţe dintre poziţiile sale cu acţiunile promovate anterior şi ideile exprimate de PCRM. Lupu s-a referit aici la statutul de neutralitate a ţării, neaderarea la careva blocuri politico-militare, armonie interetnică, participarea în cadrul CSI, fortificarea unui parteneriat strategic cu Rusia, dar şi aderarea la UE.
Totuşi el a menţionat că există atât şanse ca PCRM să-i susţină candidatura, dar şi suficiente riscuri ca alegerea şefului statului să sufere eşec. ”Nimeni nu merge la vânătoare sau în târg pentru a căuta aceste opt voturi. PCRM urmează să ofere răspuns”, a declarat Lupu.
Răspunsul deputaţilor PCRM este însă că nu vor oferi în nici un caz voturile pentru alegerea lui Lupu în calitate de preşedinte. „Ar însemna să votăm pentru criză, pentru distrugerea PCRM”, a declarat deputatul comunist Mark Tkaciuk. El a mai spus că cel mai probabil, comuniştii nu vor înainta propria candidatură la funcţia de şef al statului. „Avem destui clovni”, a declarat Tkaciuk..
Pentru alegerea preşedintelui sunt necesare cel puţin 61 de voturi, în timp ce AIE dispune doar de 53 de mandate, iar comuniştii au declarat şi anterior că nu vor susţine candidatura Alianţei. Dacă pe 23 octombrie nu este ales preşedintele, sunt organizate alte alegeri. În cazul în care nici de această dată nu se reuşeşte, preşedintele interimar al ţării va fi obligat să dizolve parlamentul şi să anunţe noi alegeri anticipate.