E o iarnă fierbinte. Scrutinul parcă s-a încheiat, dar campania electorală continuă. Negocierile dintre partidele care au intrat în noul Parlament amintesc mai degrabă de artiştii de circ. Cu cine e Lupu? Cu noi sau cu ei?! se întreabă votanţii de la 28 noiembrie. Care e opţiunea pe care intenţionează să o îmbrăţişeze acesta: Alianţa pentru Integrare cu Europa?! Sau Alianţa pentru Integrare cu Kazahstanul?!
La ora actuală, după ce AMN nu a trecut pragul electoral, un centru politic în Republica Moldova nu există (păcat de miniştrii AMN: L. Bujor, V. Cosarciuc, A. Oleinic, V. Osipov, pentru că au fost de cea mai bună calitate). Lumea vorbeşte că la negocierile pe care le-au avut cu liderii PL şi PLDM, cei de la PD au venit, de fiecare dată, cu obrazul ascuns. Şi la conferinţele de presă Lupu parcă purta o mască de politician care îşi acoperă intenţiile cu vorbe menite să ascundă realitatea.
În loc să ţină cont de doleanţele electoratului, care, votând cu Lupu, a votat contra stângii comuniste, conducerea PD se supără pe electorat: „Nu vom accepta nicio formă de şantaj din partea alegătorilor noştri", afirmă Lupu.
Modificările la Constituţie pe care a anunţat Lupu că le va cere pot fi acceptate de liberali şi liberali-democraţi numai într-un singur caz: nu când acestea ar permite alegerea preşedintelui statului de către forul legislativ prin reducerea numărului de voturi de la 61 la 51, ci prin reducerea numărului de voturi de la 61 la 59 (cât au împreună PLD+PL+PD). În altă variantă, riscul este prea mare pentru destinul proeuropean al Republicii Moldova.
Altfel, crearea „unui stat democratic" în viziunea lui Lupu ar putea însemna crearea unui stat al Partidului Democrat, aşa cum Voronin crease din Republica Moldova un stat doar pentru partidul său.
Nu credem în intenţia lui „nobilă" de a reveni în Partidul Comuniştilor, pentru a-l distruge din interior. Putea s-o facă atunci când n-a făcut-o. În aceste zile, prin refacerea alianţei proeuropene sau prin distrugerea acesteia, Republica Moldova va da un semnal clar, care îi va decide viitorul: de revenire în Europa sau de abandonare a ei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE