El a declarat ieri, 31 ianuarie, în cadrul emisiunii În PROfunzime de la ProTV, că nici Rusia nici UE nu au încercat să facă ingerinţe în afacerile interne ale R.Moldova. „Sunt declaraţii absolut debusolate şi ieşite de pe fix. Au fost mai mulţi oficiali la noi în acea perioadă şi toţi aveau scopul de a se informa ce se întâmplă aici”, a declarat preşedintele interimar al R.Moldova.
Liderul PD consideră că aceasta ar putea fi un joc politic în care Voronin s-a angajat. Mai mult, Lupu crede că cetăţenii R.Moldova au avut de suferit în perioada 2004-2009 din cauza relaţiei cu Rusia, afectată de deciziile adoptate de PCRM în acea perioadă.
În acelaşi timp, Marian Lupu refuză să explice de ce Narîşkin, cînd a venit la Chişinău, nu l-a invitat la discuţii pe Filat.
Referindu-se la negocierile dintre PD-PCRM, Marian Lupu susţine că lipseau un şir de lucruri şi probleme nediscutate, care să permită încheierea acelor negocieri, cum ar fi Ministerul de Interne, spikerul, etc.
Întrebat care era „oferta generoasă” pe care a primit-o PD de la PCRM în perioada negocierilor, preşedintele interimar a spus că acea declaraţie se referea la nivelul ofertei făcute pe marginea structurii guvernului. „S-a vorbit foarte franc, ori că avem guvernul 50 la 50, ori dacă este o deviere de la această formulă, găsim alta, care ar asigura o consensualitate. În ultimă instanţă, raportul a fost de 9 la 7, însă s-a ajuns din start la formula că modificăm Legea Guvernului şi fixăm că deciziile nu se iau cu simpla majoritate, dar cu două treimi”, a explicat Marian Lupu.
Amintim că, în perioada negocierilor privind formarea coaliţiei de guvernământ dintre partidele politice, la Chişinău a venit emisarul Moscovei, Serghei Narîșkin, despre care experţii spuneau că ar avut de îndeplinit o misiune foarte concretă - să nu admită o alianță dintre PLDM-PL-PD.