Fermieriii discută la această oră cu ministrul Agriculturii, Ludmila Catlabuga despre sprijinul statului pentru agricultori în special despre modificarea legii secetei. Agricultorii din mai multe raioane au protestat astăzi la Guvern. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că propunerile discutate pe platforma parlamentară la legea secetei așa și n-au ajuns la Guvern pentru ca Executivul să dea un aviz. Fermierii cer măsuri urgente pentru a preveni colapsul și solicită adoptarea cât mai urgentă a modificărilor la legea secetei, prelungirea licențierii importului cerealelor și oleaginoaselor până pe 31 decembrie 2025, dar și achitarea datoriilor la subvenții pentru anul trecut care se cifrează la 400 de milioane de lei.
Ministrul Catlabuga a scris anterior că„ noi știm care sunt revendicările, avem răspunsuri pentru ele, avem soluții imediate pentru unele și pentru altele avem mecanisme care implică efort din ambele părți. Nici eu, nimic ministerul nu-și dorește dialog pe baricade, îi îndemnăm pe toți să aibă maturitatea să se angajeze într-o conversație cu argumente și cu soluții reale”