Curtea Constituțională va relua examinarea sesizării PSRM privind amendamentele care prevăd că TVA în Autonomia Găgăuză nu mai este rambursat din bugetul național, dar din bugetul local

Este vorba de amendamentele la Codul fiscal, operate de Parlament la sfârșitul anului trecut care prevăd că taxa pe valoare adăugată în Autonomia Găgăuză nu mai este rambursată agenților economici din bugetul național, dar din bugetul de la Comrat. Socialiștii susțin că impactul financiar va fi puternic și va afecta programele sociale. După opt ore de dezbateri săptămâna trecută ședința a fost amânată pentru ziua de astăzi.

Parlamentul a votat eliminarea facilităților fiscale pentru Autonomia Găgăuză în luna octombrie.

Sesizarea a fost înregistrată de deputații găgăuzi din Partidul Socialiștilor. Potrivit lor, amendamentele la TVA aprobate de PAS sunt neconstituționale.

„Această lege are un impact financiar tare negativ, adică mai mult de o sută de milioane nu va primi bugetul Autonomiei Găgăuze, sunt estimările noastre prealabile, minime, pentru anul 2024. Sunt programe sociale, din acești bani se finanțează 16000 de elevi, se acoperă ajutorul suplimentar de 700 de lei pentru perioada rece, din acești bani se finanțează alte servicii publice locale în autonomia găgăuză, prestate de cabinetul executiv și adunarea populară”, declara Vladimir Odnostalco, deputat BCS.

Firmele din Autonomia Găgăuză nu contribuie la bugetul de stat, taxele și impozitele pe care le achită rămân la Comrat, conform statutului special pe care l-a obținut în 1994 autonomia. Așadar, rambursarea taxei pe valoarea adăugată era atribuția autorităților centrale de la Chișinău. Timp de cinci ani, în perioada 2018-2022, antreprenorii găgăuzi au primit din bugetul național peste 640 de mii. Președintele Comisiei parlamentare pentru economie și buget, Radu Marian, motivase decizia prin respectarea echității financiare.

„Pentru noi este important ca să existe un tratament egal pentru toate regiunile din Republica Moldova, atât pentru raioane, cât și pentru Autonomia Găgăuză. În toate raioanele, în toată țara TVA-ul se încasează de către buget și tot din același buget se rambursează TVA la companiile eligibile. Același lucru ar trebui să se întâmple și în regiune. Autonomia Găgăuză încasa TVA-ul în bugetul local, dar rambursările se făceau din bugetul de stat”, menționa Radu Marian, notează moldova1.md

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE