Potrivit prevederilor, aleşii poporului vor putea fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, şi trimişi în judecată fără aprobarea Parlamentului. La fel ca până acum, deputaţii nu vor fi persecutaţi sau traşi la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile publice în exercitarea mandatului.
Proiectul de lege care îi lasă pe aleşi fără imunitate a fost iniţiat de deputaţii din majoritatea parlamentară. Anul trecut, Curtea Constituţională a avizat pozitiv acest document. Pentru a deveni lege, documentul de modificare a Constituţiei are nevoie de susţinerea a cel puţin 68 de deputaţi.
Parlamentarii comunişti, membri ai Comisiei Juridice, s-au abţinut de la vot. În prezent, imunitatea parlamentară poate fi ridicată la solicitarea Procuraturii Generale, cu votul majorităţii deputaţilor
Proiectul a fost inițiat de liberal-democrați în 2012, iar in noiembrie a fost avizat pozitiv de Curtea Constituțională. În prezent, imunitatea parlamentară poate fi ridicată la solicitarea Procuraturii Generale, cu votul majorităţii deputaţilor.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE