Prim-ministrul Iurie Leancă a avut o întrevedere cu Șeful delegației Uniunii Europene, Dirk Schuebel, în contextul încheierii mandatul în Republica Moldova a diplomatului european.
Iurie Leancă i-a mulțumit ambasadorului pentru sprijinul acordat Republicii Moldova. „Timp de 4 ani, într-o perioadă deloc ușoară, ne-ați oferit mereu sprijinul Dumneavoastră. Republica Moldova a fost vizitată de zeci de delegații europene importante pentru țara noastră”, a declarat șeful Executivului. Premierul a subliniat că Republica Moldova este dedicată realizării agendei europene, chiar dacă mai sînt multe de întreprins pentru a avansa pe această cale.
Şeful delegaţiei Uniunii Europene a menționat că în cei 4 ani de mandat, agenda sa a inclus atât provocări pentru procesul de dezvoltare și reformare a RM, dar și evenimente frumoase, cu vizite importante.
Cei doi oficiali au trecut în revistă principalele proiectele finanțate de Uniunea Europeană care au fost aplicate în ultimii ani.
Dirk Schuebel a fost şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova din noiembrie 2009 până în aprilie 2013.