Multe flori, urări de bine, multe cântece și veselie îi sunt aduse astăzi, 9 septembrie, în dar cunoscutului interpret de muzică ușoară, Ion Suruceanu care își sărbătorește ziua de naștere.
La cea de-a 60-a aniversare multe personalități au ținut să-l felicite pe omagiat, adresându-i cele mai frumoase cuvinte.
Vechiul prieten, Iurie Sadovnic a ținut să-i ureze lui Ion Suruceanu ”sănătate pentru că dacă un cântăreț, un om are sănătate le face pe toate așa spune și vorba populară. Mă bucur că Ion la această vârstă este în formă bună, cu cântece noi, este mereu în mișcare și îi doresc o veșnică mișcare.
Eu cred că Ion are de toate, ce i-aș mai putea dori, niște cântece pe care și le dorește fiecare interpret. Noi întotdeauna credem că am lansat un cântec nou și aceasta este piesa la care am visat o viață întreagă, dar peste vreo 5 luni apare o altă dorință de a cuceri inimile ascultătorilor noștri. Astfel, îi doresc lui Ion ca acest dor să nu îl părăsească niciodată până la sfârșitul vieții”.
"În primul rând, subscriu sub toate cuvintele frumoase spuse la adresa lui Ion până acum. Mie nu-mi rămâne decât să-i urez un spectator fidel, să-i urez multă sănătate, să înfrunte telespectatorul în sensul bun al cuvântului și sper că nu o să treacă nici un leu printre noi și nici o pisică pentru a distruge ceea ce am construit noi în atâția ani de zile", a menționat interpretul Ștefan Petrache.
Adrian Ursu, care a făcut un duet cu maestrul Ion Suruceanu, i-a adus în dar câteva urări frumoase cu această ocazie. ”Îi doresc să își păstreze stilul pe care l-a promovat și îl are. De asemenea, știu că fiecare persoană are nevoie de sănătate și putere ca să mai creeze ceva frumos. Interpretului Ion Suruceanu îi doresc să mai cânte la 60 de ani și să uite că are această vârstă. Pentru că el a oscilat în cariera sa întotdeauna la nivelul cel mai înalt văzând cât de solicitat este și la concerte și la emisiuni nu numai aici, dar și peste hotarele țării. Asta înseamnă că Ion Suruceanu este la nivelul cel mai înalt și așa trebuie să continue".
În final, l-am întrebat și pe omagiat ce le urează el fidelilor spectatori, dar și oamenilor dragi.
”Prietenilor mei și spectatorilor le urez sănătate și îmi doresc și mie acest lucru. Am prieteni, cunoscuți foarte bogați și atunci când își sărbătoresc ziua de naștere eu le spun: la bogăția voastră este necesar să aveți atâta sănătate câtă bogăție aveți și ei într-adevăr rămân frapați, cred că mai presus decât sănătatea nu există nimic.
Spectatorilor le urez să creadă și mai departe în noi fiindcă un vin bun se face nu la momentul pregătirii, dar cu anii. Noi suntem acei care ani de zile am demonstrat telespectatorilor lucruri frumoase, doresc să creadă în noi pentru că noi îi iubim cu adevărat și am fost mereu sinceri față de ei", a mai spus omagiatul.
Ion Suruceanu s-a născut la 9 septembrie 1949, în satul Suruceni, Ialoveni.
Artist al Poporului - 1990
Cavaler al ordinului Republicii - 2004