Forumul economic moldo-lituanian va avea loc marţi, 26 ianuarie, la Chişinău, în cadrul vizitei oficiale a premierului lituanian Andrius Kubilius în Republica Moldova.
Potrivit organizatorului forului, Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei, la for vor participa premierul moldovean Vlad Filat şi omologul său lituanian, precum şi reprezentanţii a 10 companii lituaniene şi cca 50 de agenţi economici autohtoni.
Forul economic moldo-lituanian este organizat în scopul atragerii investiţiilor lituaniene în diverse sectoare ale economiei moldoveneşti şi de a intensifica relaţiile comerciale dintre cele două state. 
Companiile lituaniene participante la forum sunt interesate de stabilirea relaţiilor şi cooperarea cu partenerii moldoveni în următoarele domenii: comercializarea materialelor de construcţie, pieselor de schimb pentru automobile, utilaj metrologic, polimeri, producerea articolelor poligrafice protejate, a documentelor, consultanţă în domeniul educaţiei.
Potrivit agendei de lucru a delegaţiei lituaniene, premierul Andrius Kubilius va avea o întrevedere cu omologul său moldovean Vlad Filat, cu preşedintele interimar Mihai Ghimpu, cu liderul PDM Marian Lupu, cu cel al AMN Serafim Urecheanu, cu liderul PCRM Vladimir Voronin, precum şi cu reprezentanţii diasporei lituaniene din Republica Moldova.
În prima zi a vizitei oficiale, după şedinţa delegaţiilor oficiale, va avea loc semnarea Declaraţiei comune privind cooperarea în domeniul integrării europene.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE