Astăzi, la Chișinău, a fost semnat Memorandumul de Înţelegere între Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R. Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe al Indoneziei privind consultările politice bilaterale, care are drept scop intensificarea contactelor oficiale dintre cele două state, comunică Politik.md. 
Semnarea a avut loc la Chişinău, în timpul celei de-a doua rundă de consultări politice interministeriale între Republica Moldova şi Republica Indonezia. Delegaţia R. Moldova a fost condusă de viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, iar cea a Indoneziei – de către directorul general pentru America şi Europa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Dian Triansyah Djani. 
În cadrul întrevederii au fost abordate și perspectivele dezvoltării relaţiilor bilaterale, în special intensificarea schimburilor comercial-economice, atragerea investiţiilor indoneziene în economia R. Moldova, cooperarea în domeniul diplomaţiei economice, precum şi consolidarea cadrului juridic bilateral. Totodată, a fost apreciată pozitiv colaborarea dintre cele două ţări în cadrul organizaţiilor internaţionale.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE