Killerul care a comis un atac armat în sectorul Râșcani al capitalei a fost reținut ieri, din întâmplare, într-o localitate din regiunea Izmir, Turcia. Acesta avea documente false și la întrebările polițiștilor care l-au oprit în stradă ar fi răspuns contradictoriu fapt care a servit motiv ca oamenii legii să-l verifice mai minuțios. El era căutat se Interpol de 10 ani, fiind acuzat în Turcia. Presa turcă scrie că acesta ar urma să-și ispășească pedeapsa în Turcia pentru crimele comise în această țară.

Poliţia Naţională în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale anunță cǎ killer-ul care a comis crima din sectorul Rîșcani al Capitalei, în vara anului trecut, a fost localizat și reținut în Turcia.

"Cu referire la acest caz, în toată aceastǎ perioadǎ, instituțiile de drept ale Republicii Moldova au făcut schimb de date cu oficiile Europol și Interpol. Vom reveni cu detalii", transmit oamenii legii.

Amintim că în data de 10 iulie 2024, un bărbat a fost asasinat la o terasă din sectorul Rîşcani al Capitalei, iar ucigaşul, care era cu o bicicletă, a fugit într-o direcţie necunoscută.

Ulterior, s-a stabilit că victima era un cetăţean turc, lider al unei grupări criminale din Marea Britanie, specializată în comercializarea drogurilor.

Acesta a ajuns în Moldova în anul 2022, iar, între timp, autorităţile din Marea Britanie ar fi solicitat de patru ori ca bărbatul să fie extrădat. Acest lucru, însă, nu s-a mai întâmplat pentru că acesta ceruse azil pe teritoriul ţării noastre, iar după ce i-a fost respinsă cererea, invidul s-a adresat în instanţă.

De asemenea, în urma asasinatului, poliţia a anunţat că a reţinut doi suspecţi.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE