Primul ministru Iurie Leancă a menționat, în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, că de la 1 septembrie, mai multe categorii de persoane vor beneficia de majorări de salarii, anunță Politik.md. Este vorba despre profesori, educatori, ajutorii educatorilor, asistenții medicali şi bibliotecari.
Potrivit primului ministru, banii preconizați pentru majorări nu au fost bugetați în 2013, dar s-au efectuat niște recalculări, după care s-a identificat sursa. „Deşi banii respectivi nu au fost bugetaţi pentru anul 2014, am ajuns la concluzia, urmare a unor calcule – încă odată, foarte responsabile – că ne putem permite, în acest an, să majorăm salariile cu 20% la pedagogi, plus o primă anuală care ar face ca această creştere să fie per ansamblu cam 27%”, a declarat Iurie Leancă.
Șeful Executivului mai spune că au fost identificate cele mai vulnerabile categorii şi, începând cu 1 septembrie, se vor oferi majorările. „Sigur că ar fi trebuit să le majorăm nu doar cu 50%, ar trebui să dublăm salariile pedagogilor, dacă vrem o educaţie de calitate. Și, într-un an electoral, orice putere se gândeşte uneori şi la anumite angajamente din astea mai populiste, hai să fim sinceri”, a subliniat premierul.
În acest sens, demnitarul conștientizează că odată ce se va recurge la acste majorări de salarii, trebuie să fie asigurată și durabilitatea procesului, să fie o siguranță că, la anul viitor, Guvernul își va putea permite susţinerea acestor salarii.
„Vom veni cu sugestii şi pe pensii, în mod special, pentru cei care sunt mai vulnerabili, fiindcă aceasta e marea noastră problemă. Vreau să vă spun, încă o dată, că înţelegem foarte bine că trebuie să ne mişcăm în acest sens, dar trebuie să ne mişcăm cu imaginaţie şi creativitate, pornind, totuşi, de la anumite realităţi”, a conchis Iurie Leancă.
Amintim, că luna trecută zeci de pedagogi au protestat în fața Guvernului, solicitând majorări de salarii. Ulterior și un grup de rezidenții medicali au venit cu aceeași problemă la Guvern, cerând support și Ministerului Sănătății. Atunci oficialii au promis că vor veni cu soluții pentru problemele acestora.