Fostul premier, Ion Sturza, afirmă că în spatele omului de afaceri Veaceslav Platon ar sta o grupare internaţională întreagă şi că aceasta s-ar ocupa cu „spălarea banilor”.
„Eu de nenumărate ori am menționat lucrul acesta: că Platon este doar o interfață a unei grupări extrem de serioase care „a selectat”, cu ghilimele de rigoare bineînțeles, Republica Moldova pentru operațiuni financiare și, în special, de spălarea banilor din zona Federației Ruse și nu doar a Federației Ruse. În acești ani Moldova a fost, mă refer la perioada din anul 2009 încoace, a fost o țintă relativ ușoară pentru tot felul de escroci și aventurieri din fostul spațiu sovietic și în special din zona Federației Ruse”, a declarat Ion Sturza în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.
Ex-premierul susţine că a avut mai devreme o discuţie cu Veaceslav Platon, iar ultimul a recunoscut că toate acţiunile bancare erau posibile doar cu suportul politic al lui Vlad Filat şi al lui Vlad Plahotniuc.
„Când vorbim despre controlul asupra sistemului bancar sunt două componente, una dintre ele care este una foarte importantă este Banca Națională care a fost fieful Partidului Democrat toți acești ani și care, de fapt, a permis să se întâmple aceste lucruri. Aici mă refer la aceste mega spălări de bani și la furtul miliardului, și la multe alte lucruri, inclusiv la atacurile raider asupra băncilor, la schimbarea regulilor de joc și pe de altă parte control operațional. Vă dați seamă că același Platon controla la un moment dat bănci precum: Victoriabank, Moldindconbank, Agroinbank, parțial BEM lucruri care nu puteau să fie făcute fără de suportul politic sau girul politic.
Eu am avut ocazia să discut telefonic cu dl Platon la un moment dat la care el se plângea de cele două butoane de la conducerea Republicii Moldova: Vlad Filat și Vlad Plahotniuc, unde spunea că el nu acționează fără suportul și fără girul politic într-o țară sau alta. Alta e că el făcea totul cu un tupeu extraordinar, deci el a avut întotdeauna girul autorităților Republicii Moldova pentru operațiunile care le-a făcut în Republica Moldova. Odată cu arestarea patronului său de la Moscova Alexandru Grigoriev în octombrie anul trecut el a fost impus practic să-și vândă o parte din activele sale sau să le cedeze mai bine spus. La Chișinău s-a perceput ca o slăbiciune a lui, s-a contat pe un mai mare comision din acele 7% care, de fapt, este lanțul trofic pe toată schema de spălare de bani – un război care s-a declanșat încă în anul trecut și la care suntem astăzi toți martorii fazei lui acute”, a conchis Sturza.
De asemenea, ex-demnitarul susţine că Platon a reprezentat o grupare care până în octombrie anul trecut a fost extrem de puternică în spălarea de bani din Federația Rusă, gruparea lui Alexandr Grigoriev, în mare măsură tutelată de serviciile speciale din Federația Rusă.
„Nu în zădar unul dintre partenerii de afaceri al lui Grigoriev a fost chiar Igor Putin, cred că numele de la sine spune. Doar prin sistemul bancar din Republica Moldova ei au spălat peste 20 de miliarde de dolari într-un timp foarte scurt. Vă dați seama că lucrurile acestea nu se întâmplă pentru că dl Platon de la Chișinău este atât de genial și a pus la punct niște scheme în care a implicat toată lumea. Este o combinație extrem de serioasă, vorbim despre miliarde de dolari, vorbim de sute de milioane de profit care contează foarte mult și eu cred că poate să aibă anumite repercusiuni pentru cei care astăzi aparent le contestă sau, de fapt, vor să le preia”, spune Sturza.
Potrivit fostului premier, lucrurile s-au schimbat în ultimele luni, pentru la Moscova are loc o regrupare a grupărilor, care coordonează anumite domenii de activitate. „În afară de gruparea lui Grigoriev, R. Moldova se află încă în vizorul a cel puțin trei grupări care o folosesc pentru operațiuni de tot felul. Una este a lui Serghei Lobanov, care recent a fost reținut la Moscova, protejat de socrul său Andrei Belianinov, șeful vămii rusești, unul dintre apropiații președintelui Putin, care îl avea drept interlocutor la Chișinău pe Ilan Shor până nu demult.
A treia grupare este gruparea energetică a lui Evghenii Dod, cu Transnistria, care avea drept interlocutori la Chişinău fruntașii Partidului Democrat. Deci, sunt mai multe grupări care astăzi sunt într-o formă sau alta deconspirate și dezintegrate la Moscova, iar fluxurile au rămas și continuă să rămână, dar sunt preluate de alte persoane, atât la Moscova, cât și la Chișinău. Deci, nu rămâne locul pustiu. Dvs. știți că prin spălarea banilor în ultimul timp au trecut prin Republica Moldova adițional încă 10 miliarde în ultimul an, la care Banca Națională a zis că totul este legitim. Deci, este o luptă foarte crâncenă pentru a prelua anumite fluxuri de spălare a banilor, de contrabandă, de furtul resurselor energetice din Federația Rusă. Moldova este un fel de Eldorado pentru așa operațiuni”, a adăugat Ion Sturza.