În pofida faptului că tot mai multe state din Alianță par să agreeze candidatura lui Mark Rutte la șefia NATO, Președintele Klaus Iohannis spune că nu intenționează să își retragă candidatura pentru funcția de secretar general al NATO și nici să negocieze o altă funcție la nivel european. Iohannis consideră că șansele sale sunt „rezonabile”, notează Digi24.
„Nu intenționez nici să mă retrag, nici să negociez altceva. Mă concentrez pe NATO. Și da, sunt câteva afirmații în spațiul public. În continuare consider că șansele mele sunt rezonabile”, a spus Iohannis, întrebat despre dacă ia în calcul să își retragă candidatura pentru șefia NATO sau dacă va negocia o altă funcție la nivel european, în condițiile în care mai mulți lideri străini au spus că îl susțin pe Mark Rutte.
Declarația a fost făcută într-o conferință de presă la Cotroceni, susținută împreună cu președintele Consiliului European, Charles Michel, potrivit News.ro.
Publicațiile „Financial Times” și „The Wall Street Journal” au abordat miercuri subiectul succesiunii la șefia NATO și au scris că premierul olandez Mark Rutte este favorit, în ciuda rezervelor exprimate de Turcia, Ungaria și Slovacia. Candidatura depusă de Klaus Iohannis „nu este văzută ca o alternativă reală”, dar la Rutte - de majoritatea statelor membre, scrie „Financial Times”, în timp ce „The Wall Street Journal” susține că momentul ales de Iohannis pentru a-și anunța candidatura „a iritat mulți diplomați ai Alianței”.
SUA anunță că îl susțin „pe deplin” pe Mark Rutte pentru șefia NATO, dar îl apreciază și pe „bunul prieten” Klaus Iohannis. NATO se află în plin proces de dezbatere și căutare a consensului cu privire la numele următorului secretar general al Alianței Nord-Atlantice, dar poziția Statelor Unite este aceea că îl susține pe deplin pentru această funcție pe actualul premier olandez, Mark Rutte, deși apreciază faptul că președintele Klaus Iohannis, „un prieten”, a decis să intre în competiție, a declarat la începutul lunii aprilie ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith.
Ministrul polonez de externe Radosław Sikorski a declarat la Bruxelles că „ne place Mark Rutte, dar vom pleda pentru candidaţi din regiunea noastră la poziţii de top la NATO, UE şi ONU”. Declarația lui Sikorski venit ca răspuns la întrebarea dacă Polonia îl sprijină pe premierul olandez la final de mandat în candidatura sa la şefia NATO, relatează site-ul de ştiri polonez tvpworld.com,conform Agerpres.
„Noi (statele din Europa centrală şi de est) credem că regiunea noastră este reprezentată inadecvat atât la Alianţă, cât şi la UE, precum şi în sistemul ONU. Vom pleda pentru candidaţi la poziţii de top în toate cele trei organizaţii din regiunea noastră”, a afirmat el la reuniunea miniştrilor de externe ai NATO de la Bruxelles.
Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat într-un interviu pentru G4Media că președintele Klaus Iohannis „este foarte sincer și angajat la nivel european”, dar orice decizie despre ocuparea unui post la UE va fi luată după alegeri.
Amintim că, pe 12 martie, președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că va candida pentru funcția de secretar general al NATO. Șeful statului român a declarat că își asumă această candidatură în numele României „cu toată responsabilitatea” și că a luat această decizie fiind motivat de performanța României și experiența acumulată în cele două mandate de președinte de țară.