Președintele Parlamentului, Igor Grosu, riscă să transforme o declarație politică într-o promisiune fără acoperire juridică, după ce a afirmat că liderului separatist Vadim Krasnoselski îi va fi aplicată o interdicție de a părăsi Republica Moldova pentru următorii cinci ani. Avocatul Vadim Vieru atrage atenția că o asemenea măsură nu poate fi dispusă arbitrar, iar legislația invocată nu oferă autorităților posibilitatea de a-l ține pe un cetățean străin în țară doar în baza unei declarații publice.
Potrivit avocatului, Igor Grosu nu a prezentat niciun temei juridic atunci când a fost întrebat în baza cărui articol ar putea fi instituită această restricție. Motivul, susține Vieru, este că legea nu prevede o asemenea posibilitate în condițiile descrise de șeful Legislativului.
Juristul explică faptul că Vadim Krasnoselski este cetățean străin, nu deține cetățenia Republicii Moldova și nici permis de ședere, iar situația sa trebuie analizată prin prisma legislației privind regimul străinilor.
Mai exact, avocatul face trimitere la articolul 12 din Legea nr. 200/2010, care stabilește cazurile în care unui străin îi poate fi restricționată ieșirea din Republica Moldova. Printre acestea se numără existența unei pedepse cu închisoarea, a unui dosar penal în care persoana este dată în căutare sau se află sub o măsură preventivă, aplicarea unor măsuri de constrângere cu caracter medical ori existența unei interdicții în cadrul procedurilor de executare silită.
În toate aceste situații este necesară o procedură legală și intervenția autorităților competente, inclusiv a procurorului sau a instanței de judecată. O declarație făcută la o conferință de presă nu poate substitui o asemenea procedură.
Cinci ani de interdicție, dar legea se referă la intrarea în țară, nu la ieșire
Vadim Vieru atrage atenția și asupra unei confuzii juridice importante în declarația lui Igor Grosu. Termenul de cinci ani apare în aceeași lege, însă în legătură cu interdicția de intrare în Republica Moldova și declararea unui străin drept persoană indezirabilă.
Cu alte cuvinte, legea permite statului, în anumite condiții, să interzică unui cetățean străin să intre pe teritoriul Republicii Moldova, nu să îl oblige să rămână aici timp de cinci ani.
Avocatul susține că, în declarația președintelui Parlamentului, această prevedere ar fi fost interpretată invers, fiind prezentată ca o posibilitate de a-i interzice lui Krasnoselski să părăsească țara.
Pentru a-l opri legal, autoritățile ar avea nevoie de un dosar penal
Juristul explică și care ar fi procedura legală pentru aplicarea unei restricții de deplasare în cazul liderului separatist.
Mai întâi, ar trebui să existe un dosar penal în care Vadim Krasnoselski să aibă calitatea de bănuit. Ulterior, în baza articolului 178 din Codul de procedură penală, ar putea fi solicitată obligarea acestuia de a nu părăsi țara, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
O asemenea măsură nu poate fi aplicată automat, ci trebuie justificată prin existența unui risc concret, conform articolului 176 din Codul de procedură penală.
Potrivit calculelor avocatului, având în vedere că măsura poate fi dispusă pentru perioade de cel mult 60 de zile, menținerea unei asemenea restricții timp de cinci ani ar presupune cel puțin 30 de prelungiri motivate.
Vadim Vieru subliniază că, până în prezent, nu a fost anunțată existența unui asemenea dosar penal care să justifice procedura descrisă.


