Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, președintele Parlamentului, Andrian Candu și primul ministru, Pavel Filip, s-au întrunit astăzi la discuții, informează Politik.md.
Oficialii au discuta despre situația social-politice din țară și modalitățile de remediere a problemelor existente.
În cadrul întrevederii a fost abordată agenda Parlamentului în sesiunea de primăvară-vară și trecute în revistă sarcinile care stau în fața deputaților pentru această perioadă. A fost subliniată importanța adoptării de către Parlament a proiectelor de lege necesare impulsionării proceselor de reformă și implementării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.
Președintele Timofti, spicherul Candu și premierul Filip au convenit să se întâlnească periodic pentru a dezbate problemele de pe agenda politică și economică a Republicii Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE