Forța Fermierilor acuză ministrul Agriculturii că ar face lobi pentru compania Trans Oil.
„Din păcate Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a acționat mai mult ca avocatul acestui holding și a emis un comunicat steril precum că totul e bine în țară și nu se importă nimic”, menționează Asociația.
„Recent Asociația Forța Fermierilor a avertizat că Trans Oil planifică un import masiv al floarei soarelui din Ucraina și că primele achiziții au avut loc la începutul lunii septembrie. Din păcate Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a acționat mai mult ca avocatul acestui holding și a emis un comunicat steril precum că totul bine în țară și nu se importă nimic.
Prin urmare, ieri pe teritoriu fabricii de ulei din Bălți au fost aduse încă 36 vagoane cu materia primă importată în cantitatea aproximativă de 1500 tone. Asociația cunoaște din mai multe surse demne de încredere că în următoarele zile se așteaptă importul din Ucraina a circa 15 mii tone de floare soarelui , iar sumar se planifică invadarea pieții Republicii Moldova cu circa 300 mii tone de răsărită din țara vecină.
În aceste condiții prețul la floare soarelui continuă să micșoreze, iar reprezentanții companiei, care deține poziția dominantă în aceasta piață, deja preîntămpină pe agricultorii că prețul la floarea soarelui va scădea pănă la 5-4,5 lei per kg cu TVA, ceea ce înseamnă că agricultorii vor fi impuși să vândă producția cu 2,5-3 lei sub prețul de cost. Pentru noi este evident că compania Trans Oil, care în prezent deja controlează direct și prin holdinguri afiliate peste 40 procente din terenuri arabile ale țării, dorește falimentul mai multor agricultorilor mici și mijlocii din zonele rurale și preluarea afacerilor lor. Nu este clar de ce tace Guvernul ? A fost promisiunea că la primul pericol de invadare a pieții executivul va acționa”, se mai spune în comunicatul Asociației
Totodată, fermierii reiterează revendicarea privind interzicerea URGENTĂ a importului producției de floare soarelui în Moldova și avertizează Guvernul că el prin lipsa de acțiuni devine complice al unui holding, controlat de prietenul lui Plahotniuc, la procesul distrugerii fermierilor adevărați.