Ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco declară că inflația galopantă din Moldova îi face pe tinerii specialiști din MAI să părăsească sistemul.
Ministrul a infirmat informația că plecările din sistemul afacerilor interne ar avea vreo legătură cu starea de urgență în care se află Moldova.
”În primul rând, inflația a afectat fiecare cetățean indiferent de domeniu unde activează, inclusiv în MAI. Aici, în MAI, avem tineri specialiști, familii care nu pot ține pasul cu această inflație și aleg, cel puțin o perioadă, să părăsească sistemul, însă aceasta nu are legătură cu starea de urgență ci mai degrabă este determinată de anumiți factori economici”, a declarat Ana Revenco.
Experții declară la ora actuală există 2000 de posturi vacante în MAI și în structurile de drept.