Deși viitura a trecut peste Briceni fără pagube, în localitățile din Edineț apa continuă să crească, iar pericolul de inundații nu a trecut. Mai mult de atât, Serviciul Hidrometeorologic de Stat atenţionează ca ploile vor continua să cadă în următoarele patru zile.
Pînă în prezent, au fost afectate de inundaţii 85 de localităţi din 16 raioane, fiind evacuate peste 2975 de persoane, dintre care 140 copii, iar 566 case au fost inundate.
La lichidarea consecinţelor inundaţiilor sînt implicaţi 517 colaboratori ai Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, 700 colaboratori de poliţie, 294 carabinieri, 105 grăniceri, 228 militari a Forţelor Armate şi 26 salvatori din România, fiind implicată în total 58 unităţi de tehnică.
În satele Criva, Drepcăuţi şi Lipcani a raionului Briceni au fost efectuate lucrări de fortificare a digurilor de protecţie, fiind utilizaţi 15.000 de saci cu nisip.
În satele Sărăteni şi Obileni vor fi evacuate în continuare bunurile materiale ale sinistraţilor, iar în satele Văleni, Brînza, Giurgiuleşti, Slobozia Mare raionul Cahul vor fi efectuate lucrări de consolidare a digurilor de protecţie, în vederea preîntâmpinării riscului inundaţiilor.