Unul din episoadele dosarului penal „Frauda bancară” în care este vizat fostul lider al democraților Vladimir Plahotniuc a fost trimis în instanța de judecată. O decizie în acest sens a fost pronunțată astăzi de Curtea de Apel, care a respins recursul avocaților și a menținut fără modificări încheierea Judecătoriei municipiului Chișinău sediul Ciocana. Despre acest lucru a anunțat Procuratura Anticorupție.

„Astăzi, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocaților și a menținut fără modificări încheierea Judecătoriei mun. Chișinău sediul Ciocana prin care a fost admis demersul Procuraturii Anticorupție privind autorizarea finalizării urmăririi penale în lipsa învinuitului Vladimir Plahotniuc în dosarul „Frauda bancară”, precizează Procuratura Anticorupție.

Amintim că Vladimir Plahotniuc a fost pus sub acuzare pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor. Potrivit procurorilor, acesta ar fi primit în perioada 2013-2015, peste 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, care aveau ca origine credite bancare obținute fraudulos de la cele trei bănci devalizate în 2014, prin intermediul companiilor fondate de Ilan Șor, pe numele unor persoane interpuse.

La 17 noiembrie 2022, instanța de fond, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a autorizat finalizarea urmăririi penale în lipsa lui Vladimir Plahotniuc, decizie atacată de avocați la Curtea de Apel.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE