Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua în perioada următoare mai multe vizite peste hotare pentru a convinge unele cancelarii europene să susțină lansarea negocierilor de aderare a R. Moldova la UE. Șeful statului susține că autoritățile vor lucra și în continuare pe dimensiunea politicii externe și pe îndeplinirea celor nouă condiționalități. Declarațiile au fost făcute pentru Radio Moldova.

Sandu a mai spus că oricât de mari ar fi impedimentele pe care le creează unele grupări corupte din sistem, Republica Moldova are sprijinul Uniunii Europene și este determinată să meargă înainte.

„Voi avea mai multe vizite. Sunt, în special, în țările unde vrem să ne asigurăm că vom avea vot pozitiv pentru inițierea negocierilor. O să lucrăm foarte mult pe partea politicii externe și, evident, Guvernul pe politica internă ca să îndeplinească condițiile UE. Să avem și susținerea politică, și evaluarea tehnică excelentă astfel încât să putem avea această decizie de inițiere a negocierilor cât de curând posibil. Sigur că avem probleme în sistemul justiției, dar UE vede efortul autentic al autorităților. Nu cred că vom avea probleme substanțiale la acest subiect”, a spus Maia Sandu.

Recent, Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a dat de înțeles că Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită să admită noi state membre până în 2030.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE