Președintele Azerbaidjanului Ilham Aliyev a declarat la o reuniune cu un grup de intelectuali din Azerbaidjanul de Vest, că ori de câte ori este întrebat cum s-a întâmplat, cum a obținut victorie în cel de-al doilea război din Karabakh, de fiecare dată răspunde că „pentru a înțelege cum trebuie să treci prin ceea ce au trecut azerii, să reziști acei treizeci de ani”, scrie azertag.az
"Cum aș putea să o descriu? Credință, unitate, credință în dreptate, în forțele noastre! Așadar, ca națiune care a obținut această victorie istorică, am creat într-adevăr o situație complet nouă la nivel global. Chiar și națiunile care astăzi și-au pierdut credința, o recapătă din nou, vor să fie asemeni nouă, vor să acționeze ca noi, se consultă cu noi.
Aș dori să reiterez încă o dată că atât noi, cât și azerii din vestul Azerbaidjanului nu trebuie să ne pierdem niciodată credința. Ar trebui să credem și în același timp să acționăm, să fim activi, să muncim. Va veni ziua în care vom avea o astfel de reuniune minunată în Azerbaidjanul de Vest și ne vom aminti de această zi", a conchis președintele azer.
Link-ul de referință: azertag.az