Președintele Parlamentului, Igor Corman, a declarat astăzi, 22 august, în cadrul unei conferințe de presă, că vizta vicepremierului rus, Dmitri Rogozin a fost confirmată oficial de autoritățile de la Chișinău și cele de la Moscova, anunță Politik.md.
Speakerul Legislativului susține că Rogozin va vizita Chișinăul în contextul unor discuții cu omologul său moldav, Valeriu Lazăr.
„Dl Lazăr și Dmitri Rogozin sunt copreședinții Comisiei interguvernamentale de cooperare în domeniul economic și această vizită a fost stabilită și confirmată de ambele părți. Oficialii urmează să discute subiecte ce țin de cooperarea economică a celor două state, astfel încât exporturile noastre să nu aibă de suferit, precum cele din Ucraina. Evident, că și toate produsele moldovenești trebuie să corespundă standardelor de calitate”, a menționat  Igor Corman.
Referitor la detaliile, cu privire la agenda vizitei lui Rogozin, însă  vor fi oferite de către Valeriu Lazăr.
Menționăm, că la Chișinău această vizită a stârnit reacții diferite, unele surse din presă scriind că aceasta nu a fost confirmată oficial. Rogozin urmează să întreprindă o vizită de lucru pe data de 2 septembrie, când la Tiraspol se pregătește o sărbătoare de așa-numita independență. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE