Cetăţeanul, în societăţile moderne şi avansate, este urmărit de către stat de dimineaţa până seara. Camerele de luat vederi îi fixează orice mişcare, sistemele de control – educaţia, managementul, poliţia, biserica, etc – îi ordonează şi îi structurează gândurile şi acţiunile, livrându-l societăţii sub forma unei bestii domesticite, iar ultimul refugiu al vieţii private – familia – este şi ea invadată de o sumedenie de elemente străine precum avocaţii, consilierii psihologici, ajutoarele acordate la naştere, publicitatea TV, care o integrează în societatea controlată de stat. La limită, putem spune că statul face tot posibilul pentru a ne fura orice segment de libertate pe care ni-l putem imagina. Nu mai putem fugi de stat, astfel încât noţiunea de libertate privată nu mai are nici un sens, se arată într-un articol scris în cadrul proiectului „Dezvoltarea şi promovarea unui climat mediatic modern în Republica Moldova” al IDIS "Viitorul".
Din această cauză, societăţile încearcă să găsească un antidot împotriva statului, producând legi precum Legea privind protecţia datelor cu caracter personal. În Republica Moldova, o asemenea lege a fost adoptată în 2007 prin crearea unei instituţii menite să ne protejeze de ingerinţele nemotivate ale statului – Centrul pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal. După ce a activat doi ani, această instituţie a propus adoptarea unei legi cu totul noi în acest domeniu. Percepţia instituţiei este că cetăţenii în Republica Moldova sînt total neajutoraţi în raport cu statul. Chiar dacă vechea lege prevede situaţiile în care dreptul nostru la viaţă privată este încălcat, ea nu stabileşte clar sancţiunile care pot fi aplicate celor care atentează asupra libertăţii noastre. Principalele domenii în care ne dovedim vulnerabili sunt medicina, convorbirile telefonice, anchetele realizate de instituţiile statului, etc.
Şi jurnaliştii sunt văzuţi de multe ori drept un pericol pentru viaţa intimă a cetăţenilor. Deseori aceştia sunt percepuţi a fi mai periculoşi decât statul, şi asta pentru că, în primul rând,  jurnaliştii sunt consideraţi nişte băgăcioşi înrăiţi a căror intruziune în viaţa noastră privată nu are drept justificare decât propria lor curiozitate sau indicaţiile şefilor avizi de senzaţional. Statul, însă, este considerat abilitat să intervină deoarece el stă la paza intereselor naţionale şi se presupune că, cel puţin, în teorie, la baza oricărei intervenţii în, sfera noastră privată stau considerente ce ţin de menţinerea securităţii statului.
În al doilea rând, intervenţia jurnaliştilor este de cele mai multe ori vizibilă, ea fiind imaginată simbolic de impertinenţa unui paparazzi care fotografiază cu neruşinare, fiind aciuat undeva după nişte tufari. În sens contrar, este practic imposibil să-ţi dai seama când eşti urmărit de către stat, întrucât metodele de filare şi supraveghere ale serviciilor speciale sunt mult mai sofisticate, astfel încît cetăţeanul nu poate să-şi dea seama de imixtiunea în viaţa lui personală.
De aceea, democraţia din societatea moldovenească este în permanent pericol. Niciodată nu putem şti când vom suporta amestecul statului în treburile noastre private. Chiar şi cele mai influente persoane din stat sunt expuse unui asemenea risc, interceptarea convorbirilor telefonice ale lui Serafim Urechean şi Veaceslav Untilă servind drept dovadă în acest sens.
Acest amestec abuziv arată că democraţia ca sistem politic de vitrină poate să funcţioneze relativ acceptabil, dar oamenii vor rămâne în continuare la cheremul statului care va exercita asupra lor influenţe imparabile. Iată de ce, legea privind protecţia datelor cu caracter personal, chiar dacă este un produs al statului, trebuie susţinută cu tărie în forma sa cea mai radicală.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE