Procuratura Anticorupție, informează că, la 18 iulie 2022, procurorii anticorupție i-au înaintat învinuirea unui fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de corupere activă (art.325 alin.(3) din Codul penal). Este vorba despre fostul deputat democrat, Eugeniu Nichiforciuc.
Cauza vizează tentativa de mituire a regretatei deputate Elena Bodnarenco, de către Nichiforciuc, pentru a părăsi formațiunea PCRM.

Fostul procuror șef al Capitalei Dumitru Diacov consideră această acțiune a organelor de drept una ipocrită, având în vedere faptul că învinuirile au fost înaintate după ce a decedat Elena Bodnarenco.

”IDIOȚENIE! Să vii cu o astfel de “știre-bombă” când martorul principal a decedat și este înmormântat înseamnă să înmormântezi și “justiția”! Care învinuire, care judecată…?Cine va confirma, va proba vinovăția lui Nichiforciuc? Care vor fi probele? Creați încă o “jertfă” a justiției moldovenești, încă un “erou național”! Rușine justiției lui Alaiba-Litvinenco-Robu!”, menționează Diacov.

Așadar, potrivit probelor administrate de către procurori, s-a constatat că, fostul deputat, în perioada lunilor mai – iulie a anului 2016, în timp ce se afla în incinta sălii de ședință a Parlamentului Republicii Moldova, personal din numele Partidului Democrat a promis unei deputate din Parlamentul Republicii Moldova, valută străină în sumă de la 350 000 euro, ceea ce constituie echivalentul sumei de 7 777 650 lei, pentru ca aceasta din urmă să părăsească Fracțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova din Parlament și în calitatea sa de deputat să voteze proiectele de lege înaintate de Partidul Democrat.

Prin urmare, precizăm că, acțiunile de urmărire penală pe acest caz, sunt în curs de desfășurare, iar la apariția unor circumstanțe noi vom reveni cu informații actualizate.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE