Preşedintele Viktor Ianukovici a declarat vineri că Ucraina are nevoie de un ajutor economic şi financiar de la Uniunea Europeană (UE) înainte să poată să semneze un acord de asociere cu blocul european.
Ucraina intenţionează să semneze un Acord de Asociere cu UE într-un "viitor apropiat", a declarat, vineri, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici, după ce a refuzat să semneze un astfel de acord la summitul de la Vilnius, relatează AFP, citată de Realitatea.net.
"Confirm intenţia Ucrainei de a semna un Acord de Asociere într-un viitor apropiat", a declarat Ianukovici în faţa jurnaliştilor la Vilnius, potrivit unui comunicat disponibil pe site-ul preşedinţiei ucrainene.
Liderii europeni nu au reuşit joi seară să convingă Ucraina să semneze un acord de asociere istoric cu UE, la încheierea unei noi zile de negocieri.
"Din nefericire, se pare că argumentele" în favoarea semnării "nu au ajuns la preşedinte", Viktor Ianukovici, a declarat pentru AFP preşedinta lituaniană Dalia Grybauskaite.
Ianukovici vrea însă mai întâi ajutor financiar şi economic de la UE.
"Avem nevoie de măsuri hotărâte din partea colegilor noştri europeni pentru dezvoltare şi realizarea unui program de ajutor financiar şi economic", a spus el la Vilnius, după ce a refuzat să semneze un acord de asociere cu UE, se arată într-un comunicat postat pe site-ul preşedinţiei ucrainene.
Comisarul european pentru Extindre şi politică de vecinătate Stefan Fule a delarat joi, la Vilnus, că suma cerută de Ucraina în vederea ridicării economiei la standardele europene este exorbitantă, relatează Interfax-Ucraina.
Suma de "160 miliarde de euro, cerută de partea ucraineană în vederea modernizării economiei este neproporţională, exorbitantă. Dacă ar fi s-o împărţim în tranşe pentru următorii zece ani, ea ar constitui 10% din PIB-al Ucrainei”, a declarat Stefan Fule, joi, la Forumul de afaceri de la Vilnus.
El a subliniat că cererile partenerilor ucraineni sunt fără precedent în istoria comunităţii europene şi vin în contradicţie cu experienţele statelor care au semnat deja acorduri de liber-schimb cu Uniunea Europeană (UE).
 
 
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE