“Hyde Park” revine în stradă. După doi ani de pauză, Asociaţia Obştească “Hyde Park” reia practica acţiunilor publice. Membrii Asociaţiei au lansat la 26 septembrie “Săptămâna Dreptului de a Şti”. Scopul acţiunii, a declarat preşedintele Hyde Park, Ghenadie Brega, este informarea cetăţenilor privind dreptul la obţinerea informaţiilor de la funcţionarii publici. 
“Am susţinut dezbateri publice în faţa Guvernului, Preşedinţiei, Parlamentului, SIS-ului şi am fost plăcut surprinşi când am constatat că ni se permite să ne exprimăm fără a fi asaltaţi de poliţişti cum se întâmpla anterior”, a declarat Ghenadie Brega, luni, 28 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă.
Totodată, membrii “Hyde Park” au cerut demnitarilor să adopte Legea lustraţiei (legea prevede limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist-n.r.) şi au pichetat simbolic sediul Ministerului Agriculturii, unde se află în prezent parlamentarii.
“Cât timp am pichetat în faţa SIS-ului am observat un geam deschis, sperăm că acesta un symbol al deschiderii instituţiei faţă de accesul cetăţenilor la propriile dosare într-un timp mai scurt”, a menţionat Ghenadie Brega.
“Hyde Park” este o asociaţie obştească cu statut de ONG, fondată la 11 mai 2003, ce promovează libertatea de exprimare şi dreptul la informare echidistantă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE