Guvernul începe o amplă reorganizare a autorităților și instituțiilor publice, care vizează aproximativ 161 de structuri și circa 52 de mii de angajați. Premierul Vasile Tofan susține că măsurile sunt necesare pentru reducerea cheltuielilor administrative și pentru identificarea unor economii care să poată fi direcționate inclusiv către compensațiile pentru populație.
„Subiectul economisirii devine tot mai principial, mai ales în contextul iernii dificile și al creșterii prețurilor la nivel regional. Avem nevoie să generăm economii care să ne ajute să acoperim inclusiv compensațiile”, a declarat Tofan.
Începând cu 9 septembrie, fiecare minister a analizat structurile din subordine și a prezentat propuneri de optimizare. Planul prevede două direcții principale: reducerea efectivelor de personal cu 10 până la 30%, în funcție de instituție, și comasarea agențiilor cu funcții similare, în special a celor cu un număr redus de angajați.
Premierul afirmă că cele mai mari posibilități de economisire sunt în agențiile și instituțiile subordonate, nu în ministere. Unele dintre acestea au deja efective restrânse: Ministerul Energiei are 59 de angajați, Ministerul Sănătății – 69, iar Ministerul Culturii – 45.
Un exemplu de reorganizare este pregătit în domeniul transporturilor. Cele patru structuri – Agenția Feroviară, Agenția Națională Transport Auto, Agenția Navală și Autoritatea Aeronautică Civilă – urmează să fie comasate.
Și sectorul silvic intră în reorganizare. Guvernul propune comasarea a 23 de unități, iar potrivit premierului, măsura ar putea genera economii de până la 70 de milioane de lei.
Comasarea ar urma să reducă nu doar numărul de funcții, ci și cheltuielile administrative, prin gestionarea în comun a serviciilor de contabilitate, resurse umane, juridic și logistică.
Reduceri sunt anunțate inclusiv la nivelul cabinetului premierului. Tofan spune că aici numărul funcțiilor din statele de personal pentru care sunt prevăzute anual mijloace bugetare va fi diminuat cu 39%.
„Orice asemenea schimbări trebuie începute de la noi înșine. Economisirea nu ține doar de reducerea de personal, ci și de măsuri proactive pentru a avea cheltuieli mai mici peste tot unde este posibil”, a declarat premierul.
Potrivit Guvernului, reorganizarea este justificată de necesitatea reducerii cheltuielilor într-un context regional marcat de creșterea prețurilor și de presiunea asupra bugetului public înaintea sezonului rece.


