Guvernul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului asupra unor proiecte de legi, în cadrul unei ședințe extraordinare, anunță Politik.md. Aceasta a avut loc astăzi, 21 iulie, ca urmare a unor consultări între liderii din Coaliția de Guvernare.
Asumarea răspunderii în fața Legislativului înseamnă că întregul Cabinet de Miniștri își asumă angajamentul pentru pachetul de legi, însă în același timp, Guvernul se expune și unor riscuri.
Riscul constă în faptul că: în termen de 3 zile, cel puțin 25 de deputați pot depune o moțiune de cenzură. Dacă Guvernul nu este demis – înseamnă că proiectele de legi se consideră adoptate. La un astfel de procedeu constituțional a recurs Guvernul pentru a „debloca” un pachet de legi foarte importante, care au rămas blocate în comisiile parlamentare.
Premierul Iurie Leancă a menționat astăzi la ședința Executivului, că este vorba despre trei proiecte din justiţie: imunitatea judecătorilor, răspunderea disciplinară a magistraţilor şi lichidarea Curţii de Apel Bender; proiectele privind transparenţa în domeniul financiar-bancar: mai multe instrumente pentru BNM şi CNPF, prevenirea spălării banilor şi reorganizarea domeniului asigurărilor. Un alt domeniu al angajării Guvernului ține de rectificarea Bugetului de Stat şi cel al asigurărilor sociale.
„Este o formă excepțională de aprobare a legilor, dar este perfect Constituțională, pentru că este o perioadă extrem de complexă. Astăzi este ziua în care intră în vigoare anumite sancțiuni ale partenerilor de la Moscova pentru o categorie de fructe și legume și până la acest moment situația este complicată. Din motive mai puțin explicabile proiectele nu au fost adoptate în Parlament”, a declarat Leancă în debutul ședinței.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE