Liderul PL Mihai Ghimpu îi îndeamnă pe colegii săi din PLDM să se oprească din luptele politice. Și aceasta, după ce fracțiunile PLDM și PCRM au propus astăzi, 25 aprilie, în ședința plenară demiterea președintelui Parlamentului, Marian Lupu.

”Opriți-vă dragi colegi, căci singura cracă care a rămas de la stejar o veți tăia astăzi și atunci nu vă poate ajuta mai mult nimeni. Să nu dați vina pe cineva, tot ceea ce astăzi nu vă place e făcut de șeful vostru Vlad Filat și mai bine simțiți-vă membri ai partidului dar nu slugi”, a declarat Mihai Ghimpu, în timpul ședinței legislative.
Totodată, liberalul susține că demiterea președintelui Parlamentului înseamnă un haos total. ”Eliberarea  lui Marian Lupu din funcția ti de președinte, înseamnă haos, trei luni de zile Parlamentul nu va activa, fiindcă dna Palihovici nu ara împuterniciri de la președinte să conducă ședințele și să desemneze legi și Vladimir Vladimirovici ce o să facă? Așa cum pune umărul peste tot ca să ne bată cap în cap, componentele Alianței, va vota pentru eliberarea dlui Lupu, dar când la instalarea altui președinte de Parlament nu va vota și atunci PLDM-ul nu trece nici pragul cel putrezit la viitoarele alegeri”, a spus Ghimpu.
În context, liderul PL a specificat că ar fi corect ca cele trei componenete ale Alianței să se împace și să continuie AIE3. ”Trebuie să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-am asumat, nu suntem născuți veșnic de a fi în funcții și încă nu a murit nimeni din cauza că nu a fost prim-ministru sau nu a ajuns sau președinte al republicii”, a mai adăugat Mihai Ghimpu.
Amintim că astăzi liderul PCRM, Vladimir Voronin, dar și președintele fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț au cerut în cadrul ședinței plenare, demisia președintelui Parlamentului, Marian Lupu. Mai târziu și liderul grupului socialiștilor, Igor Dodon, a scris pe pagina sa de Facebook că grupul pe care-l reprezintă va susține propunerea de demitere a președintelui Legislativului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE