Gheorghe Gaberi a fost numit de către Cabinetul de Miniștri astăzi, 16 ianuarie, în calitate de director al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, anunță Politik.md. Această propunere a parvenit din partea ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov.
Potrivit ministrului, Gheorghe Gaberi întrunește toate condițiile necesare, este doctor în științe și are experiență de activitate în cadrul Guvernului. „A fost conducător al Agenției pentru Promovarea Investițiilor Străine și dispune de abilitățile necesare pentru crearea acestei noi structuri”, a declarat Bumacov.
Prim-ministrul Vlad Filat, a accentuat că acesta a ocupat anterior și funcția de viceministru al Economiei și cea de conducător al delegației pentru aderarea Republicii Moldova la Organizația Mondială a Comerțului. În context, premierul i-a urat felicitări și i-a amintit că așteptările față de munca sa, sunt foarte mari. „Într-adevăr studiile și experiența pe care ați acumulat-o pe parcursul activității dvs sunt relevante și suficiente ca să organizați foarte bine instituirea acestei Agenții și ulterior, buna funcționare a ei”, a mai spus Filat.
Amintim că Parlamentul a aprobat un proiect de lege privind crearea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, în trecut fiind Agenţia sanitar-veterinară și a Inspecţiei generale de control fitosanitar. Noua structură va exercita, de asemenea, și unele funcţii ale Departamentului de supraveghere sanitară.