Germania oferă un nou sprijin financiar Republicii Moldova. Este vorba de 37 de milioane de euro, a anunțat ministra de externe a Germaniei, Annalena Baerbock, aflată într-o vizită la Chișinău. Domeniile de sprijin pentru țara noastră vor fi discutate suplimentar cu autoritățile de la Chișinău.

„Atât guvernul federal actual, cât și cel viitor, am decis împreună alte 37 de milioane de euro ajutor pentru Republica Moldova. Alegerile care au avut loc în Germania sunt punctul forte al democrației noastre. Nu înseamnă nicio schimbare în ceea ce privește ajutorul pe care îl garantăm Moldovei, atât la nivel de platformă de parteneriat. Și de ce facem asta? Pentru că este și interesul nostru și este bazat și pe o prietenie profundă, pe calea europeană. Sigur, lucrurile în viitorul apropiat nu vor fi mai simple. Noi toți, dar mai ales țara dumneavoastră, ne confruntăm cu o situație economică dificilă.

Observăm acest scenariu perfid al lui Putin, dar oamenii din Moldova au ales, ei au ales conștient statul de drept, democrația și o viață pașnică. Iar noi vom sprijini Moldova pe această cale, pe calea voastră în Uniunea Europeană”, a spus Annalena Baerbock.

La rândul său, premierul Dorin Recean a declarat că prietenia dintre Republica Moldova și Germania este solidă, bazată pe încredere și respect. Totodată, șeful executivului a menționat că Germania este unul dintre cei mai importanți parteneri ai Moldovei, fiind cel mai mare donator bilateral pentru Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, cu 25% din contribuții.

Potrivit premierului, Germania este cel mai mare donator bilateral la Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, cu 25% din contribuție, ceea ce înseamnă  33 de milioane de euro în anul 2025 și 40 de milioane în 2023. De asemenea, Germania sprijină modernizarea sistemului de aprovizionare cu apă din Cahul, cu o investiție de aproximativ 8 milioane de euro, parte a unui program mai amplu de peste 54 de milioane de euro și o contribuție în eficiență energetică și infrastructură socială, precum școala din Doroțcaia sau grădinița din Miclești.

Pe plan economic, Germania este al cincilea partener comercial și al șaptelea investitor ca volum de capital, cu peste 400 de companii în Republica Moldova, care oferă mii de locuri de muncă. „Moldova are un potențial uriaș. Chiar și cu un război la graniță, avem domenii și industrii care pot genera creștere și bunăstare pentru toți”, a subliniat premierul.

Înainte de întrevederea cu Dorin Recean, ministrul din Germania a avut o discuție cu președintele Sandu. Discuțiile s-au axat pe subiecte privind parcursul european al țării noastre, aprofundarea cooperării economice, sprijinul bilateral continuu și securitatea regională.

Annalena Baerbock a venit în Moldova, după o vizită de rămas bun în Ucraina, înainte de încheierea mandatului. Oficiala de la Berlin s-a aflat la Kiev pe parcursul zilei de marți, 1 aprilie.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE