aradon.roGeorgia şi Rusia şi-au redeschis astăzi, 1 martie, frontiera terestră, după trei ani de la închiderea ei, semn al unui dezgheţ în relaţiile lor după războiul din 2008, anunţă AFP.
Punctul de frontieră, numit Verhni Lars în Rusia şi Gorge de Darial în Georgia, a fost redeschis la 5:00, ora Moldovei. Situat la 170 de kilometri de Tbilisi, punctul de frontieră se află într-o trecătoare din Munţii Caucaz. După o scurtă ceremonie oficială, gărzile de frontieră s-au instalat în posturile lor.
Cele două state au ajuns la un acord de redeschidere a frontierei pe 24 decembrie, cu medierea Elveţiei.
Moscova a închis punctul de frontieră Verkhni Lars în 2006, decizie care a fost considerată una „politică” de către autorităţile georgiene, într-un context tensionat în care Tbilisi încerca să se apropie de Occident şi de NATO.
Acest punct de frontieră este singurul punct de trecere între cele două ţări care nu se găseşte în regiunile separatiste georgiene din Osetia de Sud şi din Abhazia, a căror independenţă a fost recunoscută de Moscova.
În perioada următoare, numai Nicaragua, Venezuela şi insula Nauru, din Oceanul Pacific, au recunoscut independenţa celor două regiuni georgiene separatiste, în timp ce restul lumii le-a considerat o parte din Georgia ocupată ilegal de trupele Rusiei.
Redeschiderea frontierei terestre este „un mic pas” spre ameliorarea relaţiilor ruso-georgiene, a precizat comandantul adjunct al poliţiei regionale, Ghiorghi Gheghecikori.
„Dar ceea ce este cu adevărat necesar este ca Rusia să pună punct ocupaţiei teritoriului georgian”, mai spus el.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE