PlatzformaSocietatea civilă condamnă implicarea bisericii în campania electorală, mai ales prin promovarea unui candidat. În acest sens, mai multe organizații neguvernamentale și o serie de activiști au înaintat autorităților o scrisoare deschisă, comunică Politik.md.
În adresarea sa, activiștii fac trimitere la faptul că Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove a participat la evenimentul de lansare în campanie electorală a liberal-democraților și în repetate rânduri a îndemnat publicul să-l voteze, la alegerile din 14 iunie, pe candidatul aceluiași partid. De asemenea, activiștii consideră inadmisibil faptul că în această campanie electorală, protopopul de Căușeni, Victor Velciug, candidează și el pe listele PLDM.
”Anterior și alți slujitori ai Bisericii au participat în campania electorală. Amintim mai ales că episcopul de Bălți și Fălești, Marchel (Mihăiescu), agita pentru PCRM. Considerăm inadmisibilă implicarea slujitorilor bisericii în mod deschis în campania electorală de partea unei formațiuni politice”, se menționează în apelul societății civile.
Printre argumentele aduse de activiști se numără faptul că documentele interne ale Bisericii, adoptate în 2000 de de Sinodul episcopal jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse la Moscova,interzic participarea clerului în campania electorală. La fel, implicarea electorală a mitropolitului ar veni în contradicție și cu o dispoziție internă a mitropoliei, care interzice slujitorilor bisericești participarea în alegeri. Chiar dacă dispoziția a fost publicată pe psgin oficială a Mitropoliei pe 8 mai, cu cinci săptămîni înainte de alegeri, aceasta a fost încălcată chiar de mitropolitul Vladimir.
”În același timp, atunci când fac agitație electorală, fețele bisericești încalcă și o serie de legi laice, dintre care în mod special Legea privind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie, care interzice cultelor religioase şi părţilelor lor componente să-și exprime sau să-și manifeste public preferințele politice sau să favorizeze vreun partid politic ori vreo organizaţie social-politică. Mitropolia Moldovei, ca instituție ce reprezintă cultul religios cel mai numeros din Moldova, are obligația morală să se situeze deasupra intereselor înguste de partid și să evite susținerea unor formațiuni politice în detrimentul altora. Suprapolitizarea religiei nu poate decât să creeze animozități și linii de divizare în comunitatea de credincioși”, se mai menționează în scrisoarea deschisă.
În context, grupul de inițiativă solicită Mitropoliei Moldovei să-și retragă în mod public sprijinul politic pentru orice candidat de partid și ”să acționeze ca o veritabilă instituție spiritual-morală, nu ca o filială a unei formațiuni politice”. La fel, Inspectoratul Fiscal de Stat este somat să excludă Mitropolia Moldovei de la scutirea de impozitul pe venit aplicabilă organizațiilor non-comerciale. Excluderea ar fi motivată de faptul că Mitropolia a încălcat Codul Fiscal al Republicii Moldova. Actul legislativ interzice organizațiilor scutite de impozitul pe venit să efectuezeagitație electorală.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE