Două dintre liderele topului campionatului moldovenesc de fotbal, Divizia Națională au pierdut puncte în debutul etapei a noua. Veris Chișinău și Sheriff Tiraspol pierd astfel contactul cu Sheriff Tiraspol care conduce solitar clasamentul.
După cinci etape în care nu a reușit să își bucure fanii nici cu o victorie, Zimbru Chișinău a obținut trei puncte extrem de prețioase în disputa cu una din debutantele actualei ediții de campionat – Veris Chișinău. Este de remarcat că aceasta e prima victorie a ”galben-verzilor” cu belorusul Oleg Kubarev la timonă. Meciul a fost unul cu un deficit acut de spectaculozitate, iar unica reușită a aparținut atacantului ”zimbrilor” Serghei Țîganov, discipol al clubului rusesc Zenit Sankt-Petersburg. Golul jucătorului din minutul 18 a fost unicul din acest meci, Zimbru învingând cu 1-0.
Tot în seara zilei de marți, echipa de pe locul doi, FC Tiraspol a găzduit pe Rapid Ghidighici. Duelurile dintre cele două protagoniste sunt permanent destul de animate, excepție nu a constituit nici actuala confruntare. Soarta partidei a fost tranșată încă în prima jumătate a primului mitan. Nu trecuse nici două minute de joc și bulgarul Karaneicev a deschis tabela în favoarea gazdelor. Bucuria nistrenilor însă, a durat numai până în minutul 21. Vitalie Plămădeală a reușit golul egalizator și a stabilit scorul final de 1-1, deoarece până la finele meciului rezultatul a rămas neschimbat.
Miercuri sunt programate alte meciuri ale etapei cu numărul nouă: Academia – FC Costuleni, Milsami – Dacia, Dinamo-Auto – Olimpia, Speranța – Sheriff.

